agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 644 .



În oglindă
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sturion66 ]

2007-01-07  |     | 



Azi m-am uitat în oglindă; în oglinda
aceea mare, lac pietrificat, muțenie
ori duh încremenit, de sub icoana
veche și tristă a Maicii Domnului.
Sunt ani și veacuri parcă sunt,
de când n-am privit în luciul
acestei aduceri de rău.
De undeva, din adânc,
din partea cealaltă a lumii,
din valuri de fum și de negură parcă,
venea către mine Însinguratul;
pășea rar, clătinat, cu privirea deșartă
de lumină, asemenea unei candeli sparte.
Venea de departe, din adâncul cel mai adânc,
obosit, desfigurat și timid,
ca un sfânt dintr-o icoană căzută,
ori ca o făptură bizară, dintr-un vis,
care ține cu tot dinadinsul,
să-ți semene, să-ți imite gesturile,
răsuflarea și vorba, așa ca și când,
se-ntâmplă dedublarea prin lume.
Era palid și tras, ca bolnav de ftizie,
mâinile grele-i cădeau lângă trup,
fără să-l ajute la mers; se vedea cât de colo,
că făcea un efort neomenesc să pășească:
vroia parcă să meargă ușor aplecat.
Era gata să-l opresc; îmi-era teamă
Că vine direct peste mine, când,
el, întinse-o mână înainte,
fluturând nesigur, un ștergar de cânepă albă,
ce avea cusut pe margini curcubeul.
Iată zestrea și plata pentru vămi,
zise el, cu gravitate și ușoară uimire.
Ia-l și să-l așterni peste ape,
peste prăpastii și peste-ntuneric,
în calea ta să-l așterni și vei
străbate drumuri nearătate muritorilor,
ci, ție doar, desfiguratule, ție-ți vor
deschide îngerii vămile
și sfinții cămările-ți vor deschide,
să rămâi peste noapte, peste noaptea aceea
bătută cu taine,
când tu îți vei unge buzele cu mirt
și, apoi, te vei odihni Ostenitule!
Cine ești? Cine ești? I-am strigat:
el, neclintit și parcă mai trist,
mai livid și mai dezgustător,
continua să-mi imite statura; uneori,
vorbea fără gesturi, uneori,
fără vorbe (?): striga și
vorbea cu vocea și inima mea!
Cine ești? Cine ești? I-am strigat,
el, din nou, mai sluțit și mai vag,
cum ar fi o pictură spălată,
m-arăta cu degetul moale, de vată,
și-mi spunea că din dânsul mă trag,
Azi, m-am uitat în oglinda cea mare;
nu era nimeni să vadă, cât de departe
cădeau privirile mele aproape secate!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!