m-am oprit să-ți ascult somnul
cum mă oprisem să ascult copacii, ce-și cântă în negraita lor tăcere, lemnul...
și somnul tău era asemenea secundelor:
perfect, rotund și pierdere.
trupul cald, pulsând al visului
dădea târcoale mâinilor mele
și ele au alunecat și s-au topit
în sunetul culorii vii
ce se întindea moale și greu
lângă risipirea mea în sărut.