mi se pare că vorbesc banal despre toate
că mai mult cânt un cuvânt care curge precum laptele
într-o gură închisă
apoi îți desprind ochii și văd că se leagă de ei o mulțime de viermi
când ți-e dor
pleoapele șlefuite taie fiecare om și imagine în felii
doar spectrul lor rămâne la fel
o bucurie întinsă pe feliile de carne

aș vorbi despre un fel de dragoste pe care o mănânc
sub ruperile de nori sub tevatura ieftină a manifestărilor
violente
pielea ta ca o piatră se rotește aruncată
prin glasvandul dintre degete văd cum dezintegrarea lucrurilor
e la început

se schimbă ceva la fiecare respirație
abia dacă ne-am atins
și tot ce văd se deschide ca un cadavru mirosind a sex
mișcarea încheieturilor se transformă în distanță
iar partea cilindrică a dorului
intră pe degetele unui sentiment de ură
învățat să rupă bucăți din noi

mi-e dor să țes din cuvinte banalitatea și să-o beau ca pe lapte
să rămână doar în zâmbetul tău o urmă de plictiseală
care strivită te-ar face mai frumoasă

e frig
până și ura se poate banaliza ca o zi în care dormi
cu pernele îngrămădite în stern
cu pături învelind trupul din care tot curge sânge spre tine