mi-am ales cuvântul nimic
pentru ceea ce simt când distanța dintre mine și ochi dispare
oricât ți-ar părea de ciudat
zâmbetul astăzi m-aruncă într-un unghi de lume
congruent cu deschiderea pleoapelor prin care mijește înserarea
doar umbre se simt și pașii se văd în ecoul din palme
tot mai departe din ce în ce mai departe
ca un fel de reziduu
senzația asta de foame de trupuri noi
pătimașă încleștare de simțuri abandonate cândva
la rădăcina omului copac
pe care aș fi vrut să-l sădim împreună

cuvântul nimic m-a ales
dupa tot ce-am ars lângă un ieri irosit
pe-o brățară de aur la glezna sărutului rece