O picătură de rouă divină
se așternu pe creștetul
unicei fecioare a inimii,
sufletului meu...
Pe un câmp neîngrădit
fecioara privi spre
orizontul nesfârșirii.
Cavalerul, în armura
Sa argintie, infiorător
Ca un Dumnezeu
gonea pe calul Său
medieval, mistic...
Și se apropia, se apropia
Zburând precum cuvântul
pe deasupra macilor
mausoleici ai întinderilor
necuprinse, neîntinse,
Roșii maci se scuturară...
Fecioara se sperie, se
sperie și tremură
când El se apropie de
ea tandru culegând
floarea de crin alb din
părul ei bălai și luminos...
Ea se cutremură; El spuse:
Aceasta este a mea!
...............................
Și este visul întâlnirii noastre
numai în El...

Iar câmpul înroșit de
macii roșii... iar este plin...