Suntem constrânși la ființare.
Suntem constrânși la acea stare
de fractalică
imagine vocală
și de răcnet prim silabisit în lume
în marea despărțire
a oilor de capre
supremul reîntoarce-se-n pustiu
și Duhul, peste ape.

Nimic nu fum. Dar debităm
miliarde
fotoni cardinali pe secundă
degetul sfânt își lasă amprenta în undă
și înapoi la orbita de carne
în apoi
la organicul mișcător fertil
ne încarnăm predestinați
la continuă descărnare.

Și coborâm întru-nălțimi cu o întrebare...
Cu absoluta, nimicnica solire
a celui mai bun, a celei mai fine
prăpăstii de gând.
Inelarul alchimic centrează
diafan
razele noastre pe cercul solar.

Mereu atunci, mereu acum, de-a pururi mereu
rănile mele
și cu ele -spre Eu