cu brațele întinse-mi apăr crucea
dar ce folos? nu-i nimeni să mă vadă
degeaba vă recit în piața mare
am buzele definitiv cusute

iar calea-aceasta este doar o umbră
pierdută prin păduri ca o potecă
pe care iată numai tribul nostru
își poartă cu mîndrie-n vîrf de suliți
ca pe ofrandă vorbele dușmane

și mult în urmă vin cu pasul galben
copiii zombi adormiți din leagăn
strigîndu-și după nume toți părinții
cum precupeața-și strigă pătrunjelul

dar nimeni nu-i aude. doar un foșnet
pe străzi numai femei îndrăgostite
înfășurate strîns în balonzaide