zidul de apărare se prăbușește actorul fuge de sete dintre bârnele arse
forma nudă departe de a-și fi jucat ultimul contur fără răgaz declamă
durerea îți lasă ochiul deschis spre altul spre tine se răstoarnă paharul
uitat pe lespezi de fum este pe lume o știe nu vrea să se-nșele
atât de puțin relief cotropit de jocul copilului frica unealta și trupul
în jurul său cuvântul în moalele ființei se sting reflectoarele lumina
sângerează din pielea atinsă de întrebări primul impuls cedează uimirii



împrejmuit de șanțuri, cu ziduri crenelate și mașini de război
inexpugnabil se-nalță castelul sub țipătul scurt al pescărușului
umbra unui copil izbucnind în plâns obrazul lui șters de vânt și
mâna verzui-nspumată care duce cu ea fără urmă nisipul
din toate rămâne doar cât încape într-un pumn ce n-are putere
să se-nchidă când tălpile goale aprind culorile amurgului



ți-am adus în palme lumina ca pe un pui de rândunea
căzut din cuib, sub mângâieri tremurând cu bătăi de inimă iuți
nu vrea să mănânce tânjește după cuibul albastru
soarele zboară aproape de noi cu o neliniște maternă