“Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi și te frămînți tu, dar un singur lucru trebuiește. Maria și-a ales pertea cea bună, care nu i se va lua.” LUCA 10:41-42

N-ați auzit? Acuma e pe cale…
L-aștept cu nerăbdare să sosească!
Și Doamne, ce onoare să-i treci pragul
La cel ce vrea cu drag să Te slujască.

Ați pregătit odaia? E curată?
Orînduită-așa cum se cuvine?
Voi nu puteți să știți ce bucurie
Îmi face, Cel ce vine azi la mine!

S-a rumenit vițelul în țepușă?
E vinul cel mai bun pus la răcoare?
Sunt flori pe așternuturi presărate?
E vasul pregătit pentru picioare?

Dar iată-L că sosește, intră-n casă
Și mă reped ca să-I sărut veșmîntul.
Și-L spăl de colbul drumului, iar capul
I-L ung cu mir ca să slujesc Cuvîntul.

Și mă reped să văd dacă sunt toate
În rînduială-așa cum se cuvine.
Sus în odăi și la bucătărie,
Căci vreau să fie totul cît mai bine.

Cum? Parcă nu-i răcoare-n încăpere.
Alerg să deschid uși, deschid ferestre,
Mai vreau să gust din sosuri, să trag vinul,
Iar timpul se strecoară fără veste.

Mai mă reped la grajduri să verific
De-i calul adăpat și curățit,
Mai pun un braț de fîn și-apoi, degrabă,
Mă duc să văd de-i totul pregătit.

Sunt lac tot de sudoare, de-oboseală,
Nimic nu vreau ca să precupețesc,
Căci am un oaspe drag la mine-n casă
Și vreau ca să-i arăt cît Îl iubesc.

Cînd în sfîrșit e totu-n rînduială,
Decurge totul cum am plănuit,
Mă-ndrept și eu spre sala de ospețe,
Să-mi bucur ochii cu Cel mult iubit.

Dar ce să văd? E gata de plecare,
Se-ndreaptă către ușă, întristat,
Și-mi spune cu o voce-abea șoptită:
“Să fii cu mine, Eu te-am așteptat.

Mi-a fost atît de dor să-mi stai alături,
Să-mi povestești de toate cîte-au fost,
Aveam nevoie ca să fiu cu tine,
Dar tu-mi slujeai alături, fără rost.

Căci de mîncare nu am trebuință,
Nici de-așternuturi sau pahar de vin,
Voiam să fiu cu tine împreună,
Să ne-așezăm sub ramuri de măslin,

Să-mi spui de-a tale doruri și suspine,
Să te-mplinesc cu Duhul Meu Cel Sfînt.
Dar tu, în nesfîrșita-ți alergare,
Slujeai lucrarea ta de pe pămînt!

Și M-ai primit în casă ca pe-un oaspe,
Nu M-ai primit ca Domn și ca Stăpîn.
M-ai invitat să păsui peste noapte,
Dar nu Mi-ai spus, de tot ca să rămîn!

Credeai că de-Mi vei ridica palate,
Și-n Numele-Mi, pe alții vei sluji,
Vei face pentru toți, tot ce se cade,
Dar Eu nu-s om, să ai ce-mi dărui.

Eu tot ce-am vrut, era să fiu cu tine,
Să Mi te-oferi pe tine, Mie-n dar!
Dar fără să-Mi dai sufletul, lucrarea-ți,
E-o alergare dusă în zadar!

Sunt mulți care-Mi slujesc și îmi vor spune:
“Dar, Doamne, pentru Tine le-am făcut!”
Unde erați cînd v-așteptam, pe rouă?
Eu niciodată nu v-am cunoscut!

Ați tot trecut prin Fața Mea în grabă,
Dar timp nu ați avut, să vă opriți,
Nu am ajuns să vă cunosc pe nume,
Să fiu cu voi. Mereu erați grăbiți.

Nu m-ați lăsat să fiu măcar o parte,
Din alergarea voastră, zi de zi.
Ați stat să Mă-ntrebați măcar odată?
Ce vreau Eu de la voi ați vrut a ști?

Ați hotărît în locul Meu lucrarea,
V-ați apucat de ea, și o sfîrșiți,
Dar n-ați văzut că nu-s și Eu acolo
Și că pe voi înșivă, vă slăviți!”