Ce hăituit suflet!...


A învățat frumusețea durerii
Și nebunia dorințelor , împlinite arar,
Și pe fugă,
Când reușesc să mă strecor în universul brațelor tale...

Ce hăitut suflet !...

A jinduit după tihna patului tău
Și nebunia mângâierilor, primite în fugă,
M-alung !
Dincolo de acel orizont, mă iubești...

Ce hăituit suflet !...

Picătură de ploaie sunt !
Roua dimineților prinse-n amor...

Am invățat frumusețea durerii
Din nebunia dorințelor, împlinite arar,
Și pe fugă,
Când nu reușesc să mă strecor în universul brațelor tale...

Și-am jinduit după tihna patului tău,
Nebună mângâiere a sufletului.
Mă alungam,
Și dincolo de acel orizont, renășteam...


Am imbătrânit !...
De-acum înțeleg frumusețea durerii
De dincolo de-acel orizont...