Stăruie moartea în mine
ca bătaia în ceas.
Stau și privesc în gol
ca un ceasornicar bătrîn
care știe cum, însă nu înțelege de ce
trece timpul - încet, încet
vine dimineața, mai ușoară decît mîna lui,
mai sigură decît moartea.
Mi-e teamă, am fost născut să îmi fie teamă.
Mă ascund mereu
hăituit de propria-mi imagine din oglindă
- aceea pe care n-am recunoscut-o nicicînd
ca fiind a mea. Ce dacă ne asemănăm?
Oare pămîntul nu se oglindește în cer?
focul în apă? golul în plin?
Nu te poți împotrivi morții
decît dăruindu-i-te, îmi spui.
Eu tac. Privesc în gol
pînă cînd acesta se umple
cu lumina ochilor mei.