ERAM APUSUL CARE…

Eram apusul care rostogolea în crini
Ecouri, stând cu capul pe umbra mea târzie,
Și văruiam cu vise pădurea de arini,
Când mi-aplecam obrazul pe floarea de colie

Poieni de fragi sălbatici amiroseam în munți –
Cutreieram prin ierburi rănite de culoare,
Luam în palme trupul cosașilor mărunți
Și ascultam cum bate o inimă de floare

Pe lazuri de ferigă, colibe de frunzar
Dregeam cu fragi în suflet și mâinile de rouă,
O mocăniță surdă urca într-un altar
O lună cu tipsia tăiată pe din două

Copilăria toată s-a preschimbat în vești,
Întinse pe frânghia legată de o grindă,
Demult s-a scurs apusul, ca vinul vechi, în cești,
Pierdut, un car cu îngeri a tras la noi în tindă

Și urcă Egheroiul o pasăre de luni,
Curechi, vinars și slană se dau din mână-n mână –
Se zbate înserarea prin miezuri de aluni,
Și timpul se întoarce pe caierul de lână…