Erupții diafane din sobă strălucesc,
Căldura și lumina prin ele răspîndesc,
O dragoste de casă și liniște îmi dau,
În noaptea ce mă-apasă,încredere-mi redau.

Umbre jucăușe se zbat,prind armonie,
Imagini cu mister,fac atmosferă vie,
Departe gându-mi zboară,spre veșnice umblări,
Când o bătaie-n ușă mă scoate din visări.

Trezit din reverie,un gând îmi trece-n zbor,
Închisă-i oare ușa,cu cheie și zăvor?
Atent în întuneric...mai bine nu răspund,
Și nepoftiții serii în casă nu pătrund.

Privind cu fereală,afară văd o umbră,
Apar idei confuze,ce au tentă sumbră,
Trec totuși peste asta și mă așez în pat,
Căci musafirul nopții a fost,dar a plecat.