Mereu nehotărât cu gânduri sumbre,
De parcă bântuit ar fi de umbre,
Copilăria l-a dotat cu flerul,
Erorile sporindu-i clar misterul.

Viața prin decepții l-a dezamăgit,
Fără micul scop,voința i-a lipsit,
Suflet răzvrătit, ce nu stă între zei,
Plin de suferință, trage spre atei.

Gânduri tăcute i se coc în minte,
Nu le transformă toate în cuvinte,
Sperînd avantaje, dur s-a păcălit,
Numai prin răbdare, muncă a răzbit.

Meșterește calm,fără de poruncă,
Ca un robot insistă-n orice muncă,
Þuica îl îndeamnă,lunecînd pe gît,
Ca un aliat,ce-i ține de urît.