insomniac, mă închid deschis spre mine
noaptea deșertul rămâne sincer doar cerul se face negru
fără grabă am să mă joc de-a băutorul de cafea
nimic nu mă convinge, melcii au pornit deja spre zori;
alunec spre mine, călcâiul mi l-am lăsat acasă
arcurile voastre trimit fără noimă săgeți fără oprire
nepăsător nu vă văd, cafeaua mea e uscată, așa îmi place
drumul mi-l aleg la întâmplare el rămâne sincer și îi pun semn
”pe-aici a trecut casa mea, fără ferestre”