Nu ar fi trebuit să mă opresc din a citi
Ca să mă scriu pe mine
în autobuz, la școală, pe stradă,
acasă în pat, cu mărul în mână
Nu ar fi trebuit să ies din camera mea
Ca să cunosc bărbați și femei
Să colecționez autografe
pe piele, pe cord, pe ceafă,
sub limbă, pe fluierul piciorului,
ba o dată și pe umărul stâng - sau drept, - aruncat din greșeală.

Probabil că s-a ajuns iar la un "eu" și un "tu"
dintr-o saga recenta, scrisă pe lujere roze de carne -
Fără muzici romantice și fără petale de trandafir
În care fiecare încearcă să-și ardă câte una dorințele - pe rând
Și când "eu" adoarme în imponderabil lângă "tu"
Se subțiază cât ultimul corn de lumină
ca atunci când coboară mult o pleoapă neagră, fără să se închidă,
în nopțile cu lună,
După care se trezește invariabil,
se duce ca în oricare dintre dimineți la metrou
Și își măsoară vârsta în bătăile inimii,
Între cifrele roșu-pătrate de ceas,
Dreptunghiul cu expo ideal mariaj
Și bătrânelul robust și simpatic cantand exclusiv
"For I can't help falling in love with you"

Ce bine - îmi spunea un refren cineva mai demult, acum vreo câteva sute de file
- ce bine dacă ți-ai găsi pe cineva ca tine!

De ce?
Ca să ne măsurăm în ochi iară și iară
același albastru infinit?