îmi cresc colți în palmă
lucrurile îmbătrănesc și mor
uneori și de două ori pe zi
în locul lor
se nasc umbre

când vreau să mușc din amintiri
îmi pun mâna pe frunte
le mestec între palme
le strâng în pumni ca pe o
coajă de pâine prea uscată
și prea greu de înghițit

umbrele mele dansează noaptea
în dulap
îmbrăcate în haine de doliu
un dans al vieții

un pas în față
doi pași în spate
în fiecare noapte
același ritm al vieții

într-o zi am să pun mâna
pe viață am să mușc din ea
cu pofta cadavrelor ce bat ritmul
dansului meu