de pe tavan,
mucegaiul îmbâcsește plamânii/
pe masă,
piciorul lămpii, șchiopătând
se prăbușește/
la capul morților, steaguri albe,
flutură'n bătaia tristeții
celor înca vii/
ploaia unge sufletul celor nevrotici,
iar frunzele uscate, putrezite de plictiseală
se taie sub greutatea tălpilor/