Am avut în tinerețe,
prima mașină și casă,
iar acum la bătrânețe,
am prietenă pe Doamna cu coasă.
Îmi șoptește la ureche:
Asta-i bună, asta-i rău.
La talent, nu am pereche,
vă spun, pe cuvântul meu.

Când văd fețe așa triste,
îi spun Doamnei cea pocită:
Aștia nu-și găsesc nici piste
în viața asta aiurită.
Poți să înjuri, dacă dorești.
Vorba ta, se duce-n vânt.
Tare păcălită mai ești,
pe acest jalnic Pământ.

M-aș duce într-o pădure,
dar copacii sunt toți, tăiați.
În viață am jurământ,
să-i ignor, pe acsti "sonați".
Dar sonații sunt o turmă,
și perverșii, o mulțime.
Cine râde acum, la urmă?
A rămas numai...prostime.

Diogene vine cu felinarul,
în epoca asta " trăznită "
El, știe precis hotarul,
lumea asta-i chiar opărită.
A ieșit numai aburi din ea,
mu mai spui nici un cuvânt.
Viața dacă a fost "cățea",
cu ea nu faci, jurământ.