Mi-e somn de plânsul apei
Ce susură prin creștet
De munte cocoșat
În chiotele vremii.

Îmi sapă grote-n craniu
Tăcerile postume,
Conceptul de Baudelaire
Și dragostea senilă.

Mi-e scârbă de privirea
Amantelor pătate,
Tiranilor în lanțri
Purtați pe-alei închise.

La crucea dintre drumuri,
În umbra deznădejdii,
Mijesc un zâmbet straniu
Lucid și ne-nțeles.

Sunt epoca virtuții
Presat de ananghie,
Răsar precum deceniul
Ce bâlbâie-n secunde.

M-alint în dezonoare,
Închin cu mâna stângă
Căci ea-i precum ateul
Iar dreapta e creștinul.