motto:

„s-a mai scurs de-un cot viața
s-a-nchircit de-o palmă trupul”
(elias loennrot, kalevala)

ne-auzim plesnind ca o nucă sub clește
ceva se petrece pe priciul de sus când fără umăr și lacrimi
morți vii într-o groapă de var
sărutăm cu mirare și groază
singurul gând
scris cu așchii sub colțul unei pleoape

terciul și libertatea sorb de pe fundul gamelei
un supliment din rația de dragoste,
un vârf de cismă ne-aruncă pe coridor,
dănțuiește pe suferința din cămașa
iscălită cu polițe în alb

cu un sunet îndepărtat
loviturile ne întreabă cine suntem
până ce trupul ni se desprinde de cap
și formele apar răsturnate precum copacii în ape

n-avem dinți să zdrobim șarpele care ne intră pe gură
nu putem duce la buze cerul ca pe un vas cu lapte

încleștați într-o ultimă mărturisire
cu ochii aproape închiși și capul plecat spre stânga
ne trezim atârnați într-un fir
trădat de mișcarea ritmică a buzelor

brusc, ferestrele se închid
carnea se frăgezește sub lovituri
îngeri mari înaripați dau să pătrundă înăuntru
dar nu pot trece prin geamuri și întristați
ne privesc din semiîntuneric
apoi geamurile se înnegresc

încotro să fugim când noaptea
ne trage afară din scoarța păcatului
și fără să clipească numără căderile,
când îngerul lui Dumnezeu ne scoate la lumină,
dar nu prin ușile temniței,
ci prin suflarea martirului
rămas pe cimentul ud
cu fața în sus


(poezie inspirată din relatările lui Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată, 2 vol., ed. Gordian, Timișoara, 1997)