agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-01-27 | |
Roșii ca arama sunt malurile
canionului. Roșii și drepte, asemenea unor portaluri de aur, sporesc adâncul acelei grote preistorice și mai sporesc până la nebunie, teama de adâncul în care te afli și pe care, cu mare băgare de seamă îl vei traversa călărind pe spatele firav, al unui asin blând, supus, cu ochii mari și întunecați asemenea a două diamenta negre, pe care i le-au adus în dar cândva, indienii Navaho vestitului Winnetou. Privit de pe fundul canionului, ceru-i un cerc, o roată albastră ,o lacrimă grea de frumusețe, care face și mai roșii malurile fortificate cu osmintele celor care nu s-au mai întors din marea goană după aurul, din preeria Arizonei. Afară, la suprafață, totu-i fierbinte și aspru. Soarele arde ca un taur furios pe care nu l-au atins toate floretele unui toreador nepriceput. Apa din lacuri neclintită-i asemenea briliantlui reginei Antoinette după execuție. Pomi pitici, cu poame sărace pe ram, alături de o vegetație pitică și aproape arsă de soare, de care se mai agață în trecere câte un ciulin, fac din lumina aprigă ceva bolnăvicios, ori o chemare statornică a ciocârliei, către cerul stâncă de bazalt, pe care-a-ncremenit curcubeul. Și ea nu așteaptă prea mult: trezită din somn, ca dintr-o adâncă beție,bătăile aripilor ei spintecă liniștea obositoare și ca o săgeată scăpată din arcul unui țintaș iscusit, urcă până se pierde privirilor unor spectatori statornici, a căror viață înseamnă mai ales, acest spectacol diurn, care de fiecare dată, se sfârșește dramatic, când lovindu-se cu pieptul de muntele vrăjit, beată de înălțime și durere, nefericita cade în jos de-a rostogolul, asemenea unui mic asteroid și, de fiecare dată, impactul cu vegetația măruntă, este o bufnitură înfundată, care uimește și aruncă fiori în inima omului de preerie și în ochii sticloși ai vulturului roșu, care absorbit până la încremenire de fiecare dată, uită să mai țină teritoriul sub teroare, așa încât, pe durata acestui spectacol diurn și frumos și tragic, răzleții iepurași, șoarecii de câmp și celelalte păsări, au timpul necesar să se furișeze în adăposturi. O briză care anunță frigul de noapte al deșertului, răsfiră vag și dureros fulgii pieptului ei, pe care se văd urmele vinete de cer, și din nemișcarea ei își găsesc un rost oamenii care au uitat să mai caute aur. E atât de trist! Poate chiar mai trist decât spun eu; vastitatea albastră și lumina caldă , năucitoare, alături de o vegetație pitică și arsă, sporesc sentimentul singurătății și pe cel al înstrăinării, pentru căutătorii de comori, care nu s-au mai întors la origine și trăiesc într-un oraș mare, cu numele unei păsări mitice: Phoenix!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate