Ma-ntrebi de ce sunt pustie,
De ce nici lacrimi nu mai sunt?
Sunt una cu pamantul,
Sunt una cu durerea
Si una cu moartea.
Sunt soare ce-apune
Inca arzand,
Sunt frunza
Aruncata de tristete
In vant.

Copil ratacit in pustie,
Sunt flacara, aprinsa
Fara macar s-o stie.

In zadar chem zarile
Sa ma ocroteasca,
Noaptea le ingroapa cu marile
Si mana cereasca.

Nu te-am visat sa ma narui,
Dar n-a fost nevoie decat de-un suras.
A fost de-ajuns.