Când zăpada își deschide pleoapele
în clorofila ierbii acuzatoare,
vântul brodează lavande acvatice
în jurul orologiilor din nori și din spumă.

umbrele ies din umbre, iar săbiile se avântă în teci
precum fluturii în cupele orhideelor,
ori trandafirii ce străpung macadamul,
flamuri de izbândă fluturând pe portativele vrerii.

Mareele lavei respiră în ritmul mărilor din văzduh
și strâng la piept insule măsurate cu frânghii de aur,
substanța intră-n substanță și vârtejește triluri de ciocârlii
pe orizontul de argilă al stepei.

Statuia din fața catedralei prinde a-mi rosti gândurile
și soarele îmi topește silabele ivite pe buze,
tramvaiele îmi strivesc pașii,
iar modelul abstract al iubirii țese voaluri de perle.






















Voiles de perles

Quand la neige ouvre ses paupières
dans la chlorophylle de l’herbe accusatrice,
le vent brode des lavandes aquatiques
autour des horloges de nuages et d’écume.

Les ombres sortent d’ombres
et les épées remuent dans leurs fourreaux,
comme les papillons dans les coupes des orchidées
ou comme les rosiers qui percent le macadam,
en voltigeant des bannières de triomphe
sur les portatifs de la volonté.

Les marées de la lave respirent
au rythme des mers du ciel
et embrassent les îles arpentées à cordée d’or.
La substance entre dans la substance
et tourbillonne des trilles d’alouettes
sur l’horizon d’argile de la steppe.

La statue d’en face de la cathédrale
commence à articuler mes pensées,
le soleil blanc fond les syllabes issues sur mes lèvres,
les tramways écrasent mes pas
et le modèle abstrait de l’amour tisse des voiles de perles.