Treceau pe drum femei cu chipul alb,
Era un șir de dame și copile;
Treceau în bustiere și cu plânsul alb-
Acelea erau femeile fertile.

Priveau șiret pe unde trec alene,
Mergeau în șoaptă ca umbrele când mor
Precum niște feline mânate rău de lene
Sau berzile grațioase conduse-n zborul lor.

Dar printre nimfele gingașe și păgâne
Am oservat și biata mea copilă
Mult prea frumoasă și pură-ntre bătrâne,
Prea suferindă și tristă ca să vină.

Cu părul lung și des și drept privea
Cu ochii roșii, goi... o lacrimă amară,
Și lacrimi triste de pe obraz, ea le-nghițea
Visând un soare de speranță c-o să apară.

Nu mă vedea, căci eu sunt mult prea blând
Iar ea vedea acum doar rătăcirea,
Dar o priveam și am început să plâng
Văzând ce tristă este nemurirea.