Am mari probleme cu adevărul meu personal.
Este foarte bolnav. Am fost cu el la spital, unde Știința –
de sub neprihănirea aseptică a halatului ei scrobit –
a hotărât că „e prea târziu”.

… De-atunci, a trecut multă vreme, dar adevărul meu
nu vrea să moară (așa cum i-a profețit Știința, neapărat obiectivă),
însă nici nu trăiește … Se zbate întruna …

Cunoștințele au venit să-l vadă pentru ultima oară ;
apoi pentru a doua, a treia ultimă oară,
până când adevărul care trăgea să moară
(fără însă a corespunde așteptărilor …)
a început să-i neliniștească …

Cei mai simpli se roagă ca Dumnezeu să-i dea sănătate.
Cealaltă parte, aflată într-o expectativă desigur științifică,
opinează că ar fi mai bine pentru toți (și, în primul rând, pentru el),
să moară cât mai repede …

Popii sunt și ei în dilemă – neștiind pentru ce anume să se roage ;
așteaptă smeriți și cuvioși, cum îi știm,
ca Altcineva să le reveleze adevărul despre … adevărul
care se încăpățânează să supraviețuiască …





(volumul "În acte, ești viu"-2001)