În fața ta-i lumină.
În spate – întuneric.
Tu ești exact în mijloc
și-aștepți să-ți vezi sfârșitul.
În partea-ntunecată totul e gol, e trist,
Totul e plin d jale și Totul... e Nimic.
În față ți-e lumina, însă ți ea e rece
și te respinge parcă, te-aruncă spre-ntuneric.
Sau poate e Nimicul care te trage-ntrânsul?
Și totuși simți lumina presându-ți pieptul moale
ce-a putrezit de-acuma și a-nceput să doară.
Respiri ușor. Și totu-i rece și neprimitor.
Unde-i căldura de-altădată?
Unde sunt toți?

Ești singur între două lumi nefaste:
una-i cumplită, căci e neagră;
alta-i cumplită, căci e plină d iluzii.
Și n-ai scăpare, oriunde te-ai întoarce.