motto:
„dacă somnul nu ar depinde
decât de pleoapele care se închid
dacă trupul nu ar căuta îndelung
un loc mai puțin dureros...”
(Lena Constante, Evadarea tăcută)

o coajă de pâine
și aburul ce se lasă desenat
pe muchiile tălpilor
în casa cu multe camere

în fiecare dintre ele dibui
un semn aproape cald
legat la ochi
cu o fâșie de singurătate

frigul împărțit în bucăți mici
înghesuie între noi ființe și lucruri
tânjind iubirea
ca pe un ceai fierbinte

genunchii știu că există o cameră
în care suntem pe jumătate îmbrățișați
doar că pragul ei e mai înalt
și năpădit de bucurie