Gol, Doamne, vin în fața ta. Tu umple-mă
cu orice - măcar și cu toate păcatele lumii -
De moarte fă-mă vinovat dar nu-mi întoarce spatele
ca pomului fără rod.
Þine-mă sub cheie, în lanțuri,
ca pe cel mai de preț bun al tău,
ascunde-mă în tuneluri pe care le-a uitat
pînă și cîrtița, în firide adînci
unde nu s-a mai aprins demult focul.
Însă nu-mi ignora chemarea, semnele, plînsul…
Sînt ultimul venit, Doamne. Nimeni
nu-și schimbă cu mine blidul de linte.
Sînt asemenea furnicilor care ascund,
firimitură cu firimitură,
într-un loc numai de ele știut,
întreaga durere a lumii.