Te aștept cu sufletul tremurînd ca marea
păzită de conturul ei mișcător.
Ce-ai să-mi aduci? Poate liniștea despre care
îmi spuneai cîndva că e nesfîrșită.
Dar tot nesfîrșită e și moartea, gîndesc eu
și simt cum răsuflarea ta mișcă
pietrele în adîncuri, peștii, norul pe cer.
E dimineață. Un sunet se sparge în mine
cu zgomot de vază chinezească veche
și mă trezesc. La fel de vinovat ca ieri,
ca mîine și mereu, pînă cînd clipa
nu-mi va mai aminti de nimic.