Am vrut să-Þi scriu

Am vrut să-Þi scriu nu să mă-nalț la Tine,
Ci să mă-ngrop în limba mea, mai bine,
Așa cum Tu ne-ai fost, și ești minunea,
Să-mi calci desculț, și sfânt, deșertăciunea –

Am vrut să-Þi scriu ca pruncii mei să vadă
Că din Sfințenia Ta suntem plămadă,
Că numai Þie, suntem liberi, robi,
Și-Þi suntem fii risipitori, și orbi –

Am vrut să-Þi scriu ca să-mi aduc aminte,
Să nu uit nici copil, și nici părinte,
Să nu uit nici bogat, și nici sărac,
La toți, din Tine, parte să le fac –

Am vrut să-Þi scriu ca să-nteleg din toate
Și pace, și măsură, și dreptate,
Și câte-n lume poartă măști de bine
Să se compare, Doamne, doar cu Tine –

Am vrut să-Þi scriu ca să îmi depășesc
Condiția umană și robită
Cu libertatea omului ceresc –
Și să ne fii, în veșnicie, pită -

Am vrut să-Þi scriu pentru că mi-a fost frică –
De mine cel dintâi, căci este greu
Să fii creat de bunul Dumnezeu
Și să-i aduci Părintelui, nimică –

Am vrut să-Þi scriu, și n-am avut ce spune –
Și aș fi vrut psaltire să Îți fiu,
Să cânți în mine numele Tău viu,
Cu muritoarea mea deșertăciune,

Am vrut să-Þi scriu ca să Îți multumesc
Pentru nemuritorul suflet ce ne-ai dat,
Primește-L! Și Învață-L, mai curat,
Mai bun, mai brav, mai înțelept, mai părintesc –

Am vrut să-Þi scriu, în pripă... „Ne-ai iertat?”...


6 februarie 2007