setea

pre-simțirea unei pierderi
o cameră unde încremenesc
așezată turcește
pe un scaun de os

pereții mă întreabă
cât mai port orbul în mine
nu știu
mă fac și eu că nu văd
poate nu descopăr
clișeul voalat al zilei

aici punctez

între inima asta și inima cealaltă
este o diferență specifică
ce limbaj străin le desparte
dacă nici orbul
nu le mai poate atinge

greșesc esențial
intru pe ușa interzisă
degeaba mă zbat cu gura legată
cu mâinile adâncite
în magma cuvintelor
de la glezne în jos numai vid

singura mișcare permisă
înrobește mintea
și nu știu dacă întorcându-mă lent
nu îmi aflu dublul închis