Ies
puțin cîte puțin de sub nisipuri
ce n-au fost niciodată atinse de vînt
ori de altă suflare - un pește uriaș
în ai cărui solzi îmi văd, întîia oară,
miile de chipuri avute pînă acum.
Ce m-ai lăsat să fiu, Doamne?
Mă înspăimîntă imaginile
acestor ciudate metamorfoze.
Parcă aș trăi pe fundul unei ape
neînsemnată pe nici o hartă,
așa îmi simt sufletul
-piatră la gît,
trăgîndu-mă după ea cu disperare,
cum copilul pe mama sa
să îi arate locul unde a văzut
un pește zburător.