cineva îngăduie să mă săruți rece strălucitor
ca o pasăre oarbă asfaltul.
am impresia că toată urbea știe
să necăjească trotuarele cu tristețe.

ziua se desenează din frica
de a nu fi memorabilă,
în lume tinerele nasc pruncii de vată,
precum luminile felinarelor, seara, galbenul.

poate nu îi voi revedea niciodată în aceleași haine
pe cei care m-au privit absent azi,
și dacă nu aș cere ajutorul vreunuia
aș părea mai puțin cerșetor decât sunt?

dacă m-aș întinde peste gândurile proprii,
cum cutele într-o pagină mototolită,
ar îngheța pensionarii în costumele din tinerețe,
după cum momentele penibile în memoria noastră.

încă de dimineață, cu primul căscat somnoros,
pe aleile municipiului meu trec mulți oameni,
amintirea - singurul oraș în care m-am născut fără umbră.