Mâine nu există,
din inima prezentului
se smulge lama unui ieri
care ne feliază trupurile vertical,
încheieturile gemene
cad una lângă alta
colorând fresca.

În transparența muritoare
posibilul fiu
respiră discreție
de om nesfârșit,
zâmbește în ecograf,
infinitul se face mic,
după aceea jazz,
ne punem căștile.