Aberatii....

Simbol al intelepciunii,
bufnita in codru
pe-o creanga asculta inferna tacere.
Si numai un murmur de cantec se-aude
si stelele cad .
Si mie nu-mi pasa ca e intuneric.
E linistea surda a oaselor mele.
Si tie ce-ti pasa? Trosneste si mana
cu care am lovit.
Sa sfarm piatra .Si nu s-a deschis.
Este castelul in care ai intrat.
Din care nu ai scapare.
Si nu te mai rusina de imaginea ta, esti prima
si ultima floare.
Nu compara imaginea ta cu mintea altor icoane.
Esti unic
printre gramada de oase,
esti moarte printre morti,
si otrava dulce printre vii.
Mai bea o cupa cu vin si lasa sa curga prin vene al ei venin
- si nu mai canta iubirea de-acum,
e moarta si-n suflet nu vine.
Sunt geniu si nu mi-e frica de moarte.
Mi-e frica de clipa ce va veni,
mi-e frica de Ea iubirea din vis ,
de ziua de maine ce nu mai apare.

Sunt frunza
copacului ce l-ai taiat,
si nu mi-e frica de moarte.
Caci putrezesc in fiecare an,
si rasar la a doua schimbare.
Sunt eu…un suflet solitar…
si nu mi-e frica de
moarte.

Ma uit in oglinda… tac,
si plang iar.
Mi-e chipul de gheata …nu am habar.
E
zambet crispat si totul murdar,
sunt ochii tristi - izvor nesecat.
Stafie in
noapte, stafie in zi,
oriunde m-as duce stafie as fi.

Mi-e sangele cald si mintea pagana,
si steaua e rupta -ce tin in mana.

Asculta sufletul sa vezi cum plange!!!
Mai poti canta in astfel de clipe visele mele?