(anti)Odă dragostei


dragostea nu se cultivă în sere.
nu este o părere pe care să ți-o
însușești vremelnic.
nici bibelou de porțelan.
ea te scoate în stradă
zdrențuit, flămând, obosit
te arată cu degetul
ca pe un retardat mintal,
ca pe un cerșetor împuțit,
îți stoarce toate rezervele
de calciu și magneziu din organism,
toți banii din buzunare,
te lasă fără dinți,
fără păr pe cap,
fără unghii la mâini
și la picioare.
te înnebunește!
și nu doar atât:
ea, dragostea,
te pune în ceartă cu Dumnezeu,
arătându-i spatele
încrustat cu numele celui iubit
(citește: hulit, belit, nenorocit…)
te provoacă la harț cu orice, cu oricine,
te minte cu mesaje false,
întinzându-ți nada cu…moartea.
dar în zadar te vei strădui s-o alungi,
căci chinurile tale o incită,
îi sporește puterea,
îi ridică productivitatea “muncii”,
îi mărește audiența
în rândurile cuvioșilor,
ridicând-o la rang de religie.
cu lacrimile tale nimicește imperii,
sporește cantitatea tutunului în lume,
ridică temperatura aerului pe glob,
toate lucrurile le întoarce pe dos,
stârnește războaie mondiale…
dragostea nu e perfectă,
ea e infectă.
nu vei avea scăpare nici tu,
nu!