Eu nu port Pașaport!


Am trăit pasager vieți trecute
Și-am clădit în prezent, viitor;
Urmărit de o umbră-neșansa
Și de doruri, ce-adesea mă dor.

Măsuram cu piciorul planeta,
Mai umblam si cu gândul pierdut,
Către locuri ne încă văzute,
Din această minune de lut.

Am țesut permanent dor de ducă,
Jinduind zboruri lungi de cocori.
M-am visat călător pe o frunză;
Călător pe o geană de nor.

N-am cerut, decât drumuri deschise.
Fără borne, soldați înarmați;
Nu sunt Abel și nu sunt nici Cain,
Însă știu că mai am niște frați.

Este drept, eu sunt ruda săracă,
N-am blazon și am straiul cârpit;
Dar nu cer nimănui de pomană,
Nici nu spun: Am venit! N-am venit!

Nu sunt nobil, n-am sânge albastru.
Pur și simplu, eu sunt un țăran;
Dar râvnesc să ajung la Columnă,
Tot la fel, ca și badea Cârțan.

Vreau să văd frumusețile lumii;
Să mă scald în lumini care ard.
Să mă-mbăt cu o cupă de Dante
Și să dorm pe un pat Jules Renard.

Să văd Luvrul, Veneția, Prado;
Uimitorul palat Taj-Mahal,
Să răspund când mă-ntrebă un vameș,
Ce sunt, eu?! Cetățean mondial.

Port cu mine în suflet averea,
O declar cu mândrie la toți.
Nu mă tem de căderile Bursei,
Nici de Fisc, nici de bande de hoți.

Eu, sunt umbra fictivului însumi,
Alergând înspre propriul eu
Și mă caut prin toate-ale lumii,
Mă găsesc și mă pierd tot mereu.

Dar mă bucur că liber mi-e gândul,
Navigând către orișice port
Și-i răspund când mă-ntrebă un vameș:
_Dragul meu! Eu nu port Pașaport.