M-am pierdut din nou, suflet ucis
În negru-tăciune, veșnic abis,
Dansând în uitare am căzut în tăcere
Inimă rănită ce nu mai poate să zbiere ;
Cămașă de forță pe speranțe pierdute
Aruncă-mă-n săbii din iad apărute
Încerc să-nchid ochii, promit că încerc
Îti spun că nu fug și nu am să plec.
N-ai știut că mă ai, m-ai aruncat în uitare
Te-a ocolit gândul că pe mine mă doare
Să știu că sunt singură, întuneric stins
Cad cu aripi frânte și nimeni nu m-a prins…
Niciodată nu mi-am dorit mai mult să nu văd,
Să nu aud, să nu simt, să fiu un prăpăd,
Facută din sticlă, figurină ucisă
Colivie de aur veșnic închisă.
Îmi întinzi iar mâna când sunt la pământ
Patul meu de frunze acum mi-e mormânt
Cu ochi purpurii încerc sa zâmbesc
Nu mai pot nimic, nu pot să te-ocolesc
Ridică-mă-n picioare, nu știu de ce te-accept…