norii își scutură nehotărâți bărbile peste punctele cardinale
din când în când își încrețesc frunțile atingând pământul
fulgii dezorientați își caută culcușul
străini de lume se lasă ușor purtați de vânt
încărunțind oamenii cu burnițe ce se preling pe tâmple

cum să înveșmântezi noaptea cu singurătatea din tine
perdele tot mai dese micșorează lumina ca într-o pace adâncă
unii se strâng neliniștiți în brațe la marginea drumului
cineva dansează pe melodia ploii altul
aruncă scrum peste cuvinte
chiar acum se scrie nebunia
clonând amintirile

eu port între umeri moartea
târându-mă
prin adâncurile
iernii