Dansam aplecați peste un lan de grâu
Bobul era aproape copt (oamenii se pregăteau de secerat)

Pensule drepte
tari
țepoase
Picta de dimineața până dincolo de câmpie
Se întâmpla uneori să arunce cu tuburile în mine ca să mai capăt puțină culoare în obraji: spunea că sunt palid
Adevărul e că eram puțin bolnav: răcisem într-o noapte cu lună roșiatică (ca atunci când urmează o eclipsă dintr-aceea, așa cum n-am mai văzut de atunci niciodată)
Pe câmp era mult prea frig pentru mine: mă înveleam cu tablouri și îmi sprijineam capul pe spicele reci (greierii stăteau la căldura timpanului meu)

Păsări de noapte nu existau pe câmp
era atât de liniște încât ne auzeam stomacele: de mai multe săptămâni nu mâncasem decât grâu crud și lapte
(atunci când mai prindeam vreo vacă pierdută pe câmp)

Odată ne-a vizitat (așa, în trecere) un roi de țânțari
I-a pictat pe o pânză de lux cu ramă roșie folosind cele mai bune culori pe care le avea

Într-o zi mi-a spus să mă dezbrac: își terminase pânzele
Mi-a pus o cunună de spice la gât și a pictat pe pieptul meu un lan de grâu Arătam de parcă aș fi avut o gaură drept în mijlocul pieptului, o gaură prin care puteai vedea tot cerul Pictorița s-a speriat de mine și a fugit până dincolo de hotar

Bătea vântul prin mine
mi-era frig și rămăsesem pustiu
Mintea mea nu era pregătită pentru cuprinderea tot dumnezeului în pieptul meu
Acum îl aveam chiar în mijlocul pieptului
(acum îl aveam drept în mijlocul pieptului)
eram singurul muritor care-l cunoștea pe Dumnezeu
și mă simțeam singur fără Pictorița care mi-l arătase.