Azi cu sfială și teamă, cu inima cât
un munte de-naltă și grea, mi-am
adunat anii, zilele și orele, am
strâns toate clipele grele în care
am plâns pe umărul nopții târzii,
așteptând decantarea întunericului
în lumina dată de o livadă cu vișini.
Toate le-am pus cu băgare de seamă,
în ulciorul acela de drum, pe care
l-am sigilat cu fum de tămâie și
iată-mă din nou gata de-o altă plecare.
Prietenul meu, răsculatul, el, alungatul
din ceruri, mă așteaptă cu-o barcă
la malul unui lac vinețiu.
Sub limbă mi-am ascuns singurul ort
ce-mi rămăsese de la ultimul praznic,
să am cu ce-mi plăti vămile.
Da, nu știați? Totul se plătește!
Până și dreptul la moarte-l plătim!