din când în când străinul acela vorbește de lumină

sub poduri aurolacii sărbătoresc iluzia vieții
la intrarea și ieșirea din oraș se practică pornografia
într-o performanță sexuală dementă și degeneratoare
zarururile sunt aruncate spațiul se mistuie
în revelația unei lumi nevăzute
în cârciumile de cartier legile se fac sub aburi de alcool
spuma lăptoasă le încheagă mințile
demnitatea se despoaie în articulații neînțelese
obosiți de zile cu viețile netrăite plini de lehamite
îmbătrânesc pe marginea prăpastiei
urinează precum câini pe la garduri
se împreunează improvizând fericirea
pictează zidurile cu propria vomă
nu-și mai recunosc demența în propria imagine din oglindă
văzuți din afară par niște târâtoare niște învinși
sunt doar copiii conștiinței lipsite de dragoste

în parcul de alături copiii lor se joacă de-a părinții