Ora se mișcă neputincioasă.
Sunt singură
și fără apărare.
Pietrele destinului
îmi dau un contur confuz.

Þipetele unui spirit cocoșat
aduc numai răutate.
Încet, încet al meu auz
umblă prin creier.
Apare o dorință
nebănuită de libertate.

Nu pot opri secunda haotică
căci stau de veghe agitată
la lumânarea unui timp pierdut,
care apare pe ecranul vieții
ca o imensă pată.
Șansa treptat o pot lua de la început.