Rabdă-mă și mă tot rabdă câinele-n lesă de iarbă.
Iartă-mă și mă tot iartă cerul cu-albastra-i poartă.
Mă descântă și îmi cântă mumă-mea și-a ta pământă.
Între stropi picurători mă ridici de subțiori
Și de zbor mă spăl de gene lumânări teratogene.
Tu, de-ai vrea să-ți fiu, icarul înțolește-mă cu harul
De a sparge înzadarul clipelor și zilelor
De deasupra tuturor, dulcele meu frățior!