agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ nu-i așa departe, o jumătate de oră de la gară
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-26 | |
sfârșit de februarie
iarna își aruncă năpădită de emoții ultimele straie orele măsoară umbrele nopții rostogolite fără voie în liniștea zorilor mereu mă întorc la început de rând gândesc zilele acordându-mi strunele timpului pe ani și zodii prelucrez partiturile unui vis cu senzații de flash-uri zâmbești adolescentin trecem o stradă apoi alta îmbulzeală în eleganța negrului cercetez castaniul pe frunte îți cade ușor un fulg ne-am împreunat palmele jurământ în fața moaștelor nu trebuie să faci nimic doar să crezi Dumnezeu ne va auzi spovedania o parte din tine rămâne se bâlbâie roșește cealaltă parte evadează spațiul se-ngustează avalanșe de gânduri smintită ca o nălucă cu degetele îți ating nesigură linia vieții așezată în palmă n-au mai rămas decât amintirile atârnând de brazii podobiți cu fluturi albi hai să zămislim în palme întoarcerea apa se zbăte de maluri înghesuind cuvintele ninge din când în când în februarie vremelnic la miezul nopții credincioșii își pleacă genunchii în rugăciune zidind în inimi catedrale toți cântă la unison pe străzi întunecoase arde cîte un bec din loc în loc singurul zgomot e doar al inimii ce ticăie ca un ceas deșteptător căutând și ultimul dram de fericire poartă-mă pe tărâm de poveste prin colțuri de ființă cocorii ne-nvață zborul orice sunet ne poate arunca în hău e poate vremea îndepărtărilor din noi nu mai ninge demult în decembrie te ridici din ceață pribegind prin înțelesuri răzvrătite viața și soarta ne perindă prin dureri precise ne vom trezi bătrâni dovadă a trecutului plătit tăcerea se cuibărește neînțeleasă nici o potecă spre tine fiecare anotimp e ca tic-tac-ul timpului las mereu ușa întredeschisă nu mă mai îmbrac în negru port culoarea cerului și de cele mai multe ori în roșu mă las iubită până la reunoștință de cel în al cărui nume m-am botezat trezește-te din beția aceasta ridică vălul neputinței și te luptă cu timpul acesta rupe-l în fâșii și așează-le pe calea lactee
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate