I
Acerb dușman frigul percutant,
confundându-ne oasele cu niște xilofoane.

Primul poem în proză refuză să se scrie,
deși proza ta pare destul de incitantă.

Dansul dinților frânează rostirea,
împiedică versurile să galopeze.

Luptători, sânii tăi se duelează cu frigul,
tropicele se mută în coapsele tale,
mă inundă o lumină astrală
și inspirația tâșnește brusc,
ca dopul unei sticle de șampanie.

II
Abia după zeci de minute
de scris încordat
se vede cu adevărat esența poemului.
Proza aproape că se scrie de la sine.
Mută de admirație,
îți înnozi ochii deasupra frunții,
la un pas de TAO.

Eu, mult mai pământean,
mai scriu câțiva kilometri
din acest roman-fluviu
pe care numai intimitatea creației
îl frustrează de un loc în Guinness Book,
în timp ce becul asudă în întuneric
încercând să ne împroște disperat
cu lumină.

III
Cum stai cabrată,
ținând în brațe copacul,
proza ta mi se pare mult mai accesibilă.
Începem să scriem cu fervoare
literatură postmodernistă
și jubilăm la gândul
că nu e nici un critic prin preajmă
să ne recepteze opera.

Scrierea noastră n-are nimic superfluu -
inspirația de moment dictează totul.
Pe măsură ce se scrie,
poemul își descoperă locul său binemeritat.
Finis coronat opus!
murmuri, zâmbind fericită.

IV
Sub duș
mult mai nimerit mi se pare
să-ți scriu materialul narativ
de la coadă spre început,
cu fraze ample
din care să răzbată suflul epic.
Tu îmi admiri filonul poetic
și îți dorești o epopee.

Voluptatea scrisului mă transportă
în vidul invadat de lumină.

V
Uneori proza ta mi se pare prea scurtă.
Eu sunt obișnuit
să mă mișc pe spații largi,
să n-am probleme cu dialogul.
Chiar acum,
când îți etalezi în iarbă splendorile,
am această senzație de poem ratat
înainte de a se scrie…

Când accepți totuși să-ți scriu proza
într-o limbă greu accesibilă,
totul se clarifică
și devine simplu exercițiu.

Poemul meu este chiar genial,
iar tu ai înțeles în sfârșit
că mesajul ascuns al prozei
se situează în transcendența limbajului.

VI
În seara aceasta îți voi scrie proza
în toate limbile Terrei.
Desfășurarea ei va fi alertă,
cu spectaculoase răsturnari de situație.
După această reușită
mă vei declara guru
și mă vei răstigni
pe crucea trupului tău.

O, iată, eu chiar scriu
și, absorbit de scriere, nici n-am observat
poemul meu de largă respirație
înflorindu-ți pe buze!

VII
Acum ne scriem simultan capodoperele
în esperanto.
Frazele au ceva
din răcoarea serilor de toamnă,
iar savoarea poemului meu
te extaziază.
Propun o nouă luare de poziție
în literatură,
dar tu insiști să ne întoarcem la clasici,
la basme cu cai năzdrăvani
ce ar putea constitui
sursa de inspirație
a unui nou poem în proză.

VIII
Dac-ai fi de acord,
aș putea scrie două proze simultan.
Sunt convins că dacă pe cea de-a doua
aș scrie-o în stil clasic,
în prima aș crea acțiune
exclusiv prin limbaj.
Mi-e teamă însă
că vei interpreta greșit
elanul meu creator,
așa că-mi trimit ideea înapoi în neant.

Poemul devine
din ce în ce mai abstract
și noaptea parafează
cel mai mare eșec
din istoria literaturii...