agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1665 .



Predica de pe munte
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sturion66 ]

2007-03-01  |     | 



Azi vă trimit semn de răscoală,
semn de nesupusă voință vă
trimit azi, prin care vreau să-
nțelegeți că nimic nu-i mai presus
decât omul care s-a regăsit pe sine,
stând de vorbă cu reflecția lui, din
oglinda în care se vede așa cum
este în realitatea necontorsionată
de prejudecăți, de dragoste și ură,
adică identitatea lui, unicitatea lui,
care sălășuiește în cugetul lui.
Azi vă mai spun, cu ardoare și milă,
că voi sunteți stăpânii faptelor voastre,
pentru care veți răspunde mai întâi
în fața conștiinței voastre și niciodată
în fața unui dumnezeu neadevărat, pe
care vi l-au pus la-ndemână smintiții
vânzători de iluzii.

De ce să cumpărăm noi dumnezeii unei
credințe păgâne și să nu alungăm
cu-n fir de busuioc pe falșii propovăduitori,
care cu perfidă subtilitate, s-au vrut stăpânii
conștiințelor noastre, dându-ne drept
daruri un dumnezeu modelat de ei,
după firea lor nevolnică, după chipul
unei ideologii hidoase, în care omul,
conform cu demagocica lor filosofie,
este doar o simplă verigă din lanțul
slăbiciunilor lor!?!

Vă aduc aminte azi, să nu uitați nici un
moment, că mai există mulți frați de-ai
noștri, mai puțin norocoși, pe care aveți
obligația civică să-i priviți cu îngăduință,
cu dragoste și compasiune și fără ezitare,
să-i ajutați, așa cum nu am uitat eu că azi
trebuie să mă urc pe muntele Sinai și să
vă amintesc cine suntem și ce trebuie să fim.

Vă mai spun azi frații mei, că nimic nu ne
ridică mai mult în ochii noștri, decât voința
noastră rezolută, de a ne trăi plenar, simplu și
modest viețuirea pe care au mai trăit-o doar
Zalmoxes, Dumnezeul nostru cel mai adevărat,
prin bunătatea și voința căruia, am ajuns la
Dumnezeul tuturor dumnezeilor, Creatorul
piramidei Zeului Timp și a Templului Om,
oglindă în care bucuros vrea să se vadă
în fiecare zi, așa cum ne vedem noi în
propria noastră conștiință, simpli, mândri
și liberi să ne lucrăm destinele după legea
nescrisă care ne trimite și viața și moartea.

Vă mai aduc aminte o dată, că nu aveți
voie să vă lăsați împovărați de idei
străine de ideea primară, aceea prin care
înțelegeți că suntem ultima cetate din care
încă nu au fost alungați din icoane idolii
falși, care ne-au îndurerat atât de mult,
cînd au încercat să gândească și linia
viețuirii copiilor noștri și mai ales, când
prin intruziune perfidă, ori prin forță bru-
tală, au tăiat pentru o vreme legătura
noastră firească, cu Cel care ține-n balans
universul ai cărui copii suntem toți.
Sfârșesc, iată, prin a vă spune frații mei,
să vă umiliți!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!