Drumuri

Pe-ncaltarile uitarii, s-a strans praful departarii
Și amprenta lor pierdută, rătăcită prin tăceri,
Mă striveste fara mila; in clasorul nepasarii,
Umbră tridimensională, hăituită de hingheri.

Drumuri lungi cât Universul, străbătute-n pas domol,
Le parcurg ca niște rânduri fără virgulă sau punct
Și am obosit de-atâta căutare și ocol,
Printr-o lume imperfectă, spre un ideal defunct.

Câți, pe drumul meu concentric, vor mai trece-n sus și-n jos;
Judecându-mi îndrăzneala, de-a mă naște,iar și iar,
S-or opri ca să-mi citească horoscopul mincinos,
Într-o rubrică naivă, dintr-un imbecil ziar?

Eu vă cer îngăduință; dar rămân cu mâna goală
Nu tot cea ce strălucește , din lumină s-a-ntrupat.
Campionii indecenței, imi dau lecții de morală,
Explicând că-s moștenite, toate câte le-au furat.

Tonuri de murdar și jalnic, se desprind de pe tablou
Și-ntr-un carusel bezmetic, se-mpletesc halucinant.
O chemare disperată se topește-ntr-un ecou,
Ce se sparge-n mii de cioburi, de-o tăcere cu glasvant.

Mă întorc spre mine însumi, dar nu pot să mă găsesc
Și mă caut fără vlagă, în acest decor debil;
Drumurile astea toate, tot mai mult mă obosesc;
Dar am să mă culc la noapte, sub o pleoapă de copil.