cheia se răsucește în poarta-ncuiată.
scanerul gândurilor tot lucrează, lucrează.
poemul își deschide larg ferestrele,
aerul tare al dimineții îi împrospătează luminile.

o ploaie de-ntrebari se cerne
din cerul bătut cu pietre de-amar.
seva se răsfață în muguri,
sămânța-n brazdă roade noi ghicește.

și-n această sete nestinsă de-adâncuri,
gleznele sensurilor se-apropie, se-apropie,
într-o dislocare de sine,
cu cât mai acută,
cu atât mai febrilă.